Cum sa conduci pe o vreme ploioasa
Vremea ploioasa este o adevarata provocare pentru soferi. Prevenirea accidentelor poate fi facuta prin sporirea atentiei la trafic si la baltile care apar in drum. Specialistii recomanda sa conduceti cu o viteza constanta, care va face sa va simtiti confortabil si va permite sa diminuati viteza in cazul in care este necesar sa evitat impactul cu o alta masina sau sa ocoliti o balta.
Acvaplanarea este un fenomen frecvent intalnit in astfel de situatii, apa dintre anvelopa si suprafata carosabila neputand fi inlaturata. Stratul de apa se acumuleaza astfel in partea din fata a anvelopei, iar presiunea apei poate ajunge sa depaseasca presiunea din anvelope, anvelopa pierzand contactul cu solul. Astfel, rotile aluneca, iar virarea, franarea sau accelerarea devin incontrolabile. De aceea, automobilul poate derapa si se poate rasuci, crescand riscul de accident. Daca va confruntati cu o astfel de situatie, se recomanda sa luati usor piciorul de pe acceleratie si sa indreptati volanul in directia dorita.
Gropile sunt, de asemenea, periculoase mai ales daca sunt adanci, apa putand patrunde in sistemul electric sau in zona motorului masinii.
In conditii de ploaie, traficul dureaza mai mult decat de obicei, de aceea, este bine sa va luati o marja de timp.
Dezaburiti geamurile pentru a avea o vizibilitate buna si mentineti o distanta mai mare fata de camioane si autobuze pentru ca apa care vine in urma acestora va poate periclita vizibilitatea. Totodata, evitati depasirea sau, daca este necesar, asigurati-va ca o faceti in siguranta.
In situatiile in care ploaia este torentiala si nu puteti vedea ce se intampla in fata, este indicat sa va opriti pana cand ploaia incetineste si sa folositi avariile pentru semnalizare.
Totodata, este bine sa evitati sa conduceti pe marginea drumului. Folositi stergatoarele si mentineti o viteza potrivita pentru a evita acvaplanarea. Tineti farurile aprinse.
Frunzele uscate adunate pe marginea drumului pot deveni periculoase daca sunt ude pentru ca masina isi poate pierde cu usurinta tractiunea. De aceea, se recomanda sa conduceti prudent daca pe drum sunt frunze. Nu treceti peste gramezi de frunze pentru ca pot lua foc de la partile incinse ale motorului sau pot obtura diverse gropi ascunse.
CONTACT
Bd. Timisoara, nr. 177, Sector 6, Bucuresti
+40376448402